În întocmirea unei lucrări științifice se prezintă totul de la general la particular!
Capitole principale:
Introducere
Parte teoretică (titlul sugestiv pe domeniu)
Aplicația (denumirea aplicației)
Concluzii
În continuare se vor prezenta capitolele principale în ordinea în care este recomandat să se scrie … în timp.
În primul rând se descrie problema pe care doriți să o solutionați sau contextul de la care porniți. Apoi se descriu soluțiile sau produsele existente la ora actuală care soluționează/tratează această problemă, descriindu-se succint împreună cu avantaje și dezavantaje.
Apoi puteți trece, mai concret, la tehnologiile pe care le-ați putea folosi în implementări, descriind foarte pe scurt fiecare tehnologie cu avantaje și dezavantaje. Apoi declarați ca ați ales una sau mai multe tehnologii, motivându-vă alegerea. Dacă sunt mai multe clase de tehnologii (de exemplu unele de clientside și altele de server-side) atunci le tratați pe rând pe fiecare. Pentru tehnologiile alese se va face o descriere mai detaliata insistând pe părțile care reprezintă interes pentru aplicația voastră. ## Cap 3. Aplicația (denumirea aplicației)
Descrierea aplicației se realizează în același mod: de la general la particular. În primul rând se descrie cât mai complet aplicația, împreună cu modalități de funcționare și screenshot-uri … ca un fel manual de utilizare. Apoi, intrați mai în detaliu descriind, de ex., structura bazei de date, structura claselor, UML-uri, use-case-uri și ce mai aveți și mai doriți să adăugați. Apoi, mai în detaliu, în cazul în care se întâmpină dificultăți, se descriu soluțiile putând da exemple de cod sau algoritmi dacă e cazul.
Se scrie după întocmirea capitolelor 2 și 3 și trebuie să nu fie o secțiune lungă (de exemplu două-trei pagini). Introducerea e „cartea de vizită” a lucrării, de aceea trebuie compusă cu grijă și scrisă după ce știm exact ce va conține lucrarea.
Introducerea trebuie să conțină:
• relevanța temei cercetate și importanța acesteia din punct de vedere teoretic și practic (+ motivația pentru care doriți să faceți aplicația descrisă în lucrare …. de ce e nevoie de o astfel de aplicație);
• formularea și examinarea problemei tratate în lucrare;
• scopul și obiectivele lucrării (Scopul trebuie să fie strâns legate de titlul lucrării și reflectă rezultatul care trebuie atins. Scopul tezei trebuie să fie formulat concis, într-o singură propoziție. Scopul este specificat ulterior în obiectivele lucrării care trebuie să reflecte pași spre atingerea obiectivului.);
• metodele de cercetare utilizate în lucrare;
• valoarea practică a lucrării
Se scrie după întocmirea capitolelor 2 și 3 și trebuie să nu fie o secțiune lungă (de exemplu două-trei pagini). Concluziile prezintă rezultatele pentru fiecare parte a lucrării într-un mod structurat (ATENȚIE: aceasta este o secțiune de încheiere, nu o secțiune rezumat). Obiectivul principal ar trebui să fie interpretarea constatărilor voastre. Concluziile trebuie să dovedească faptul că autorul a atins scopul declarat în introducere. Această parte conține răspunsuri la întrebările (obiective) formulate la începutul lucrării. Concluziile trebuie să fie specifice și enunțate fără argumente suplimentare sau repetarea concluziilor făcute de alți autori. Concluziile mai pot conține și menționarea unor direcții sau proiecte de viitor.
• Articole tip review (reviews)
• Articole originale (original articles)
• Articole tip prezentari de caz (case reports)
• Articole tip scrisori catre editor (letter to editor), editorial (editorials)
• Articole tip erate, corrigendum (erratum, corrigendum)
• Titlul
• Abstract (150-200 cuvinte)
• Articolul propriu-zis:
• ACRONIM IMRaD
Cea mai importantă funcție a unui titlu este captarea atenției și stârnirea curiozității cititorului.
O recomandare foarte importantă, general valabilă este însă aceea că ar fi indicat să se evite titlurile lungi (lungimea recomandată este de 10 - 12 cuvinte) și cele care încep cu unele cuvinte redundante, cum ar fi “Un studiu al …” (“A study of…”). Dimensiunea adecvată a titlului articolului depinde de specificul jurnalului țintă în sensul în care acesta favorizează titlurile indicative sau informative. Jurnalele care favorizează titlurile scurte, indicative, pot prefera titlurile cu mai puțin de opt cuvinte.(Enache 2007)
În concluzie:
• titlul trebuie sa fie atractiv;
• titlul nu trebuie sa fie prea lung;
• titlul trebuie sa reflecte domeniul general al lucrării;
• titlul trebuie sa fie cât mai precis posibil;
• titlul nu trebuie să promită prea multe.
Ordinea acestora depinde în primul rând de domeniu.
În matematică ordinea autorilor este cea alfabetică.
În fizică, chimie, o mare parte din domeniile inginereşti, o mare parte din domeniile umaniste, medicină, biologie, primul autor are un statut special, contribuţia sa este recunoscută ca fiind cea mai importantă. În alte domenii există şi calitatea de autor corespondent (de multe ori aceasta este o soluţie pentru cazurile în care există cel puţin doi autori cu contribuţii la fel de importante) şi, în sfărşit, câteva domenii (medicina) recunoaşte şi calitatea de ultim autor.(Baz, n.d.)
Primul autor este cel care practic a generat studiul, a participat la colectarea- prelucrarea datelor (într-o măsură mai mare sau mai mică) şi redactează prima versiune a manuscrisului.
Coordonatorul studiului poate fi primul autor sau autorul corespondent (de multe ori primul autor este şi autor corespondent). Restul autorilor se scriu în ordinea importanţei contribuţiei şi participării lor la elaborarea articolului.
Includerea unui autor care nu a participat în nici un fel la elaborarea articolului constituie o încălcare a regulilor eticii publicaţiilor articolelor ştiinţifice.
Scrierea completă a prenumelui autorilor sau cu iniţiale poate fi impusă de revistă. Dacă aceasta nu impune un stil anume este de preferat ca prenumele să fie scris complet, folosind şi iniţialele celorlalte prenume, dacă există. Astfel se evită confuziile şi autorul poate fi indentificat mai uşor.
Nu se includ titlurile academice, profesionale, oficiale, militare sau religioase.
Afilierea trebuie să facă referire la denumirea instituţiei din care provin autorii, iar denumirile trebuie scrise ţinând cont de denumirea acestora în limba ţării în care se află instituţia.
Se vor nota instituţiile de apartenenţă ale autorilor folosind exponenţi sau asterisk, în funcţie de publicaţie, pentru a desemna apartenenţa fiecăruia. Se va indica autorul căruia îi va fi trimisă corespondenţa. Într-o notă de subsol se va scrie adresa poştală a acestuia, adresa de e-mail şi numărul de telefon.
Reprezinta o sumarizare a intregului articol si contine de obieci numar limitat de cuvinte (150-200). Se prezinta pe scurt metodele folosite si principalele rezultate. Trebuie sa fie independent de articol. Acesta este de obicei cel mai citit (mai degraba decat articolul).
Un abstract oferă cititorului o “previzualizare” a ceea ce este prezentat în extenso în lucrare. Abstractul poate fi, de asemenea, publicat separat în surse bibliografice, permițând altor cercetători să scaneze rapid volumul foarte mare de lucrări științifice și să decidă care sunt articolele pe care doresc să le citească în profunzime. Abstractul trebuie să fie mai puțin tehnic decât articolul în sine, deoarece nu se dorește o descurajare a publicului cititor.
Un abstract trebuie să descrie scopul articolului, obiectivul cercetării, câteva constatări cheie și eventuale implicații practice. Abstractul se poate construi răspunzând la următoarele întrebări:
• Care este domeniul în care se încadrează articolul?
• Care este scopul articolului?
• Ce metodologie s-a folosit?
• Care sunt principalele rezultate obținute?
• Care sunt implicațiile practice ale cercetării?
• Cum pot fi utilizate rezultatele obținute de către practicieni (de exemplu societate sau companii)?
Cuvintele cheie sunt reprezentative pentru subiectul și domeniul articolului științific.
Este recomandabil să se înceapă cu cele având un grad mai mare de generalitate, continuându-se cu acele concepte mai particulare, eventual incluse, respectiv derivate, în/din problematica sugerată de cele anterior scrise.
În general, 5-7 cuvinte cheie sunt suficiente. Cele mai multe reviste solicită autorului identificarea a trei sau patru cuvinte cheie care reprezintă conceptul major al lucrării. Acestea sunt utilizate pentru indexare și trebuie să fie selectate dintr-o anumită bază de date. În cazul rar în care un autor nu are acces la aceste baze de date, cuvintele cheie selectate ar trebui să fie termeni larg acceptați.
Introducerea are două scopuri. Primul este informativ. El constă în lansarea unei punţi între cunoştinţele autorului şi cele ale cititorului. Prin aceasta se caută a se da cititorului o idee clară şi concisă asupra subiectului abordat, dându-i posibilitatea de a înţelege de ce lucrarea a fost efectuată. Al doilea scop al introducerii este de a prezenta interesul lucrării, astfel ca cititorul să aibă curiozitatea de a o citi.
Introducerea are rolul de a răspunde la două întrebări esențiale: De ce s-a ales acel subiect și de ce este el important?
-date generale despre problema studiului
-revizuirea (pe scurt) a literaturii de specialitate (“background”)
-argumente care sa sustina studiul (inovatie, design superior altor studii din literatura ce ataca problematica similara,etc)
-obiectivul studiului-fraza de incheiere a introducerii
Etapele metodologiei cercetării constituie „coloana vertebrală” a comunicării științificesub forma articolului original. Metodologia cercetării este acea secţiune a unei lucrări, teze de doctorat sau a unui studiu în care se prezintă metodele, tehnicile, algoritmii, tehnologiile, cadrul experimental, cadrul de evaluare a rezultatelor, materialele etc. folosite în realizarea investigației științifice. Această secţiune diferă de la un domeniu de cercetare la altul şi este condiţionată de caracterul fundamental sau aplicativ al cercetării.
Metodologia cercetării științifice impune, ca prim pas, formularea ipotezei de lucru.
Dacă experimentul a fost realizat în mai multe etape, metodele folosite şi rezultatele obţinute trebuie prezentate în aceeaşi ordine în fiecare etapă experimentală.
Timpul folosit pentru descrierea procedurilor experimentale este timpul trecut. În exprimare, este recomandat a se folosi mai degrabă diateza activă decât cea pasivă. Dacă autorul comunicării este unic, este de preferat să folosească în comunicare pronumele personal la persoana întâi singular decât forma de plural. Se va folosi un limbaj simplu, clar și concis, în descrierea metodologiei de cercetare științifică. Se vor evita scrierea prescurtată și formele restrânse ale expresiilor din limba engleză.
• Descriere amanuntita a metodologiei (cum facem?)
• NU REZULTATELE (ce am gasit facand asa?)
• tipul de studiu
• populatia studiului
• end-point-urile (efectele) si masurarea lor
• variabilele studiului si masurarea lor
• abordare statistica, inclusiv softul si versiunea folosita
• Tipul de studiu
• End-point (efect)
• Variabilele studiului
Acest capitol nu trebuie să conţină nici un comentariu, nici o explicaţie, nici o comparaţie cu alte lucrări. Din acest motiv, capitolul Rezultate nu trebuie să conţină nici o referinţă.
Redactarea lui trebuie să fie obiectivă, impersonală, neutră: autorul raportează fapte observate şi nu trebuie să facă decât acest lucru. Capitolul Rezultate trebuie să lase cititorului posibilitatea de a interpreta rezultatele fără a cunoaşte modul de interpretare a autorului, de a trage singur concluzii şi de a le confrunta cu cele ale autorului.
Timpii verbelor Ca şi în capitolul Material şi metodă, verbele trebuie utilizate la timpul trecut. Chiar dacă sunt recente, rezultatele au fost înregistrate în trecut. Nici în acest capitol nu se permite utilizarea prezentului narativ.
Se trec rezultatele obtinute, fara comentarii asupra lor
-date descriptive despre cohorta/loturi : gen, varsta, diagnostic pozitiv, alte date relevante
-rezultatele testelor statistice aplicate (grafice tip placinta- de evitat!, bare, histograme, box plot, tabele..)
-NU prezentati doar valoarea p ci includeti si 95% interval incredere
-sunt de preferat TABELE (mai putin spatiu si mai multa informatie)
-prezentare modele predictive, etc
-timpul trecut, prezentare CONCISA!
• Tabelele si figurile trebuie sa fie cat mai clare
• Trebuie sa aiba legenda
• Trebuie explicate prescurtarile folosite
• O figura/tabel bine prezentat trebuie sa transmita mesajul independent de articol!
TABELE ŞI FIGURI
Rezultatele pot fi susţinute prin tabele şi figuri, numai dacă este necesar pentru claritate. În text trebuie să vă referiţi la fiecare tabel şi figură în parte, indicând în mod clar principalele rezultate pe care le oferă. Prezenţa mijloacelor de susţinere a textului nu substituie nevoia de a prezenta în text rezultatele esenţiale. Textul trebuie să fie inteligibil şi de către o persoană care încă nu a văzut figurile şi tabelele.
Tablele şi figurile permit exprimarea clară a ceea ce ar fi dificil de redactat şi greoi de citit.
Figurile şi tabelele pot fi la fel de bine utilizate într-un articol original, ca şi într-un articol didactic, sau de popularizare ştiinţifică.
Definiţii şi principii generale
Termenii figură şi tabel nu sunt sinonimi. Tabelele sunt construite cu caractere de imprimerie, adică în litere şi cifre. Figurile, sau ilustraţiile, sunt făcute din toate materialele care nu pot fi transcrise cu caractere de imprimerie: desene, curbe, diagrame, reproducere de ultrasonografii, reproduceri histologice sau citologice, etc.
Tabelul are avantajulpreciziei matematice; informaţiile numerice ale tabelului permit compararea cu precizie a rezultatele prezentate, cu cele ale altor autori, sau cu cele proprii şi de a reface cazul pentru noi teste statistice.
O figură raportată la un tabel este mai uşor de citit când datele numerice sunt numeroase. Pierderea informaţiei unei figuri este acceptată dacă ea este compensată de utilizarea indicilor statistici ca deviaţia standard sau eroarea standard a mediei, care indică dispersia valorilor individuale.
Alegerea între figură şi tabel depinde în parte şi de obiectivul vizat. Ea răspunde unei intenţii precise. Într-un articol original, autorul doreşte să i se poată controla şi judeca lucrarea. El furnizează cu plăcere datele cifrice sub forma de tabel. Într-un articol didactic, sau de popularizare, figura are un interes didactic mai eficace decât tabelul. Pentru o situaţie care evoluează, o figură sub forma unei curbe arată cel mai bine această modificare, mai bine decât cifrele dintr-un tabel. Este vorba de o singură alegere: aceeaşi informaţie nu poate fi dată o dată sub formă de figură şi apoi sub formă de tabel.
Nu se includ date în tabele doar pentru că au fost colectate.
Dacă două sau mai multe tabele conţin date comune, încercaţi să le combinaţi, pentru a obţine un singur tabel. Cititorul urmăreşte mai uşor seriile de date din tabele dacă sunt prezentate pe verticală (pe coloane) decât pe orizontală (pe rânduri). Încercaţi să construiţi tabelele ţinând cont de acest lucru. Fiecare tabel trebuie numerotat şi trebuie să poarte un titlu. Titlul va fi aşezat deasupra tabelului. Includeţi unităţile de măsură în capetele coloanelor sau rândurilor. Dacă prezentaţi date procentuale în tabele, includeţi şi numărul total al cazurilor (n) în funcţie de care aţi calculat procentele. Evitaţi să prezentaţi procente calculate pe un număr mic de cazuri (n), întrucât puteţi induce în eroare cititorul. Înainte de a da forma finală a tabelelor
Figurile
Sub această denumire sunt cuprinse graficele, histogramele, schemele, desenele şi fotografiile.
Fiecare tip de grafic poate fi folosit pentru a reprezenta mai sugestiv un anume tip de informaţie.
Graficele cu linii şi histogramele prezintă variaţia unei mărimi în funcţie de alta, cu deosebirea că graficele cu linii arată variaţii continue, iar histogramele arată variabile discrete.
Gaficele cu bare permit compararea unor variabile. Când doriţi să reprezentaţi datele unei relaţii de tip cauză-efect, alegeţi abscisa pentru mărimea controlată (independentă) şi ordonata pentru variabila dependentă de prima.
Graficele cu sectoare de cerc arată relaţia părţilor componente dintr-un întreg.
Garficele logaritmice sunt folosite frecvent atunci când variaţia relativă a unei mărimi este mai importantă decât variaţia ei absolută sau când o mărime variază între limite prea largi pentru a putea fi reprezentată eficient într-un grafic normal.
Graficele cu puncte (scatter graphs) folosesc puncte neconectate prin linii pentru a evidenţia corespondenţa dintre două variabile reprezentate fiecare pe câte o axă. Reprezentările logaritmice şi cele cu puncte sunt mai greu de interpretat de către cititorii neinstruiţi.
Diagramele şi schemele sunt folosite pentru a ilustra modele de structuri, aparate experimentale, procese, tipuri de organizare etc. Utilizarea lor este în funcţie de audienţă.
Realizarea figurilor de calitate excelentă face articolul mult mai atractiv.
Fiecare figură trebuie să aibă o legendă care este imprimată imediat sub ea. Această legendă este imprimată pe o foaie aparte, pe care sunt regrupate toate legendele figurilor articolului şi plasate la sfârşitul manuscrisului. În mod excepţional, se poate indica în legenda unei figuri, pentru descrierea unei metode de exemplu, unde se găsesc precizările suplimentare în text. Figurile se numerotează cu cifre arabe. Numerotarea corespunde cu apariţia în text şi fiecare figură trebuie să fie citată cel puţin o dată în text. Figurile oricare ar fi ele (documente imagistice, diagrame) trebuie să fie trimise revistei sub formă de fotografie sau imprimate pe imprimantă de calculator, alb-negru sau color. Există reviste care acceptă documentul original, dar în mod obişnuit, în acest caz pretind o taxă pentru punerea lui în formă. Dacă se vrea o ilustraţie color, ea poate fi furnizată şi pe film negativ sau diapozitiv color. Revistele în general pretind o taxă pentru reproducerea lor. 25 Pentru identificarea figurii este necesar să se noteze pe o etichetă adezivă numărul, orientarea sa, numele primului autor. Revistele ce supun anonim documentele unui comitet de lecturare, cer în locul numelui autorului să fie indicate primele două cuvinte ale titlului. Astfel completată, eticheta va fi lipită pe dosul figurii.
• Comentarii despre rezultate, comparatii cu alte rezultate din literatura de specialitate
• Subliniati ce ADUCE NOU STUDIUL!
• Viitoare implicatii ale descoperirilor studiului
• Limitarile studiului, viitoare directii de cercetare
• La final, concluziile!!
În această secţiune se pot adresa mulţumiri pentru persoane şi organizaţii şi pentru finanţare. Adresaţi mulţumiri celor care au ajutat la desfăşurarea studiului prin sfaturi sau asistenţă tehnică sau au oferit materiale şi consumabile. Nu se includ titlurile lor. Dacă este cazul, puteţi aminti granturi obţinute, sponsorizări şi, de asemenea, auspiciile sub care s-a desfăşurat
Propoziţiile scurte sunt cel mai simplu de scris şi de citit. Nu vă încărcaţi exprimarea cu cuvinte inutile. Expresii precum „deosebit de”, „extraordinar”, „foarte” etc. nu vor da o greutate mai mare afirmaţiilor făcute în articol. Folosiţi diateza activă a verbelor în locul diatezei pasive de câte ori puteţi. Evitaţi negaţiile duble. Nu uitaţi că exprimarea din articolele ştiinţifice trebuie să fie în primul rând clară. Denumirile genului, speciei, subspeciei şi varietăţii organismelor se scriu cu litere cursive (italice) sau se subliniază. Categoriile sistematice superioare (regnul, încrengătura, clasa, ordinul şi familia) se scriu cu litere obişnuite.
Folosiţi numai abrevieri standard în articole şi evitaţi abrevierile în titlu şi rezumat. Cu excepţia unităţilor de măsură standard, toate abrevierile trebuie precedate de termenul întreg la prima apariţie în text.